vineri, 30 octombrie 2009

Guvernul lasă ploieştenii în frig

 
Se anunţă o iarnă grea pentru ploieşteni dacă statul şi Primăria nu plătesc datoriile pe care le au faţă de Dalkia. Furnizorul de agent termic din municipiu are de încasat nu mai puţin de 144 de miliarde lei vechi, sumă aferentă subvenţiei de iarna trecută.

Administraţia locală şi statul au o datorie de proporţii către furnizorul de agent termic din Ploieşti. Ca urmare a crizei gazelor din iarna 2008-2009, Dalkia a făcut achiziţii de combustibil, la care Guvernul şi Primăria aveau de achitat anumite procente. Doar că banii nu au ajuns nici măcar acum, când sezonul rece bate la uşă. Aşa s-a ajuns în situaţia ca Dalkia Termo Prahova să aibă de încasat o sumă colosală: peste 144 de miliarde de lei vechi, subvenţie aferentă szonului deălzire 2008-2009.

Cu bani de recuperat, operatorul din Ploieşti a făcut demersuri către Primărie, iar reprezentanţii administraţiei locale au trimis la rândul lor adrese oficiale la Bucureşti. Degeaba! Prin ordonanţe de urgenţă adoptate în ultimele săptămâni, Guvernul a alocat fonduri pentru mai multe oraşe aflate în aceeaşi situaţie, însă Ploieştiul a fost de fiecare dată uitat. Potrivit informaţiilor primite de la Primărie, Dalkia are de încasat în total 144,99 miliarde lei vechi, din care 113,88 miliarde trebuie să vină de la bugetul de stat. În comparaţie cu această sumă, datoria administraţiei locale, de 31,1 miliarde, pare nimica toată. „Din nefericire, nu ne-am regăsit pe lista de oraşe care au primit sume importante de la Guvern. Conform reglementărilor în vigoare, Guvernul acoperă până la 45% din costul combustibililor. Restul de subvenţie, între preţul de producţie şi tariful către populaţie, este asigurat de la bugetul local. Avem de încasat peste 14 milioane de lei noi, subvenţia aferentă sezonului de încălzire 2008-2009”, ne-a declarat Ana Icătoiu, purtătorul de cuvânt de la Dalkia.

Repercusiuni

Ce înseamnă această datorie pentru ploieşteanul de rând? Deşi reprezentanţii Dalkia au evitat să comenteze pe această temă, au recunoscut că nu este deloc uşor pentru companie să acopere un deficit de 145 de miliarde. „Înseamnă foarte mult! Totuşi, nu vrem să avansăm vreo variantă, sperăm să fie plătiţi banii în cel mai scurt timp”, a mai afirmat Ana Icătoiu, vorbind despre politica de continuitate a Dalkia.

De cealaltă parte, primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, a refuzat să comenteze subiectul creanţei către Dalkia, spunând că aşteaptă ca Executivul să aloce banii datoraţi. Oare cât va dura?

Sursa text&foto: Telegraful de Prahova

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu