Mai multe strazi din Ploiesti se afla, de cateva luni, intr-un proces de modernizare. Efortul vizeaza refacerea sau instalarea conductelor si a racordurilor de canalizare, modernizarea celor de gaze sau de apa. Executia este destul de complicata, deoarece presupune spargerea asfaltului, saparea unor santuri, toate acestea spre disconfortul riveranilor. Este si cazul strazii Traian, unde de la jumatatea lunii mai s-a tot lucrat la conducte, fiind transformata intr-o alee plina de santuri. Lucrarile s-ar fi incheiat inainte de termen, inca din august, spun cetatenii de pe strada, dar strada in sine (in foto) – o buna scurtatura pentru soferii care doreau sa ajunga mai repede din Malu Rosu, in Piata Mihai Viteazul – a ramas doar cu santurile umplute cu pamant, spre nemultumirea soferilor si a riveranilor. "Lucrarea a vizat racordarea riveranilor la conducta de canalizare existenta si a avut ca termen de finalizare data de 14 octombrie 2009. Acum, insa, mai avem de efectuat inca patru racorduri, in urma cererilor formulate din partea unor riverani. Costul acestei lucrari se ridica la suma de 641.000 lei", ne-au spus reprezentantii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiesti. Aceeasi situatie se petrece si pe alte 13 strazi din Ploiesti care au intrat intr-un program tehnic de investitii. Este si cazul strazii Victoria care face legatura intre strazile Elena Doamna si Vasile Lupu. Aceasta asteapta asfaltul inca de la sfarsitul primaverii. Operatiunea de asfaltare va mai avea de asteptat, deoarece nici nu s-au organizat licitatiile pentru desemnarea societatilor care vor face acest lucru.
Sursa text: Ziarul Prahova
Sursa foto: Personala
joi, 22 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu